Industria balneară și SPA a pierdut 40 de milioane de euro în așteptarea unei reacții din partea autorităților
De la ultimul apel către autorități, din 9 septembrie, industria balneară și spa a așteptat o serie de măsuri din partea acestora. Fie deschiderea fără restricții a acestui sector de activitate, fie o serie de măsuri menite să evite colapsul industriei, care, așa cum avertiza OPTBR luna trecută, se află în pragul falimentului, precizând la data respectivă că 60% din companiile de profil nu vor supraviețui în condițiile actuale până la finalul anului 2020. Deși numărul de infectări a crescut semnificativ și în rândul membrilor ESPA (European Spa Association), chiar daca au apărut și acolo restrictii in ceea ce privește activitatea restaurantelor și teraselor, bazele de tratament nu au fost restricționate și funcționează in mod normal, influențate doar de reacția potențialilor clienți. În același timp, guvernele statelor europene au gândit programe de recuperare post Covid pentru cei vindecați, oferind vouchere de sănătate in centrele balneare europene.
Ieri, 19 octombrie, Organizația Patronală a Turismului Balnear din România a transmis o adresă către premierul Ludovic Orban, precum și către Ministrul Finanțelor Publice, Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Ministrul Sănătății și Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.
Printre solicitările transmise se numără măsuri fiscale precum reducerea taxelor și impozitelor pe durata stării de alertă în funcție de gradul de ocupare al hotelurilor și reducerea sau eliminarea taxei pe activitate și a redevenței miniere datorate către Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM), dar și măsuri precum prelungirea șomajului tehnic, prelungirea măsurii de sprijinire a plății salariilor sau posibilitatea de angajare în industrie a persoanelor aflate la pensie, fără a mai achita contribuțiile sociale pentru acestea, cu exceptia unui impozit de maxim 10%.
În cadrul adresei au mai fost propuse măsuri precum acordarea de granturi, fără condiții impuse pe perioade lungi, legate de menținerea unui nivel ridicat al cifrei de afaceri și a numărului mare de salariati, în contextul incertitudinii care există pe piață, acordarea voucherelor de vacanță și în 2021, precum și sprijinirea medicilor și terapeuților specializați din industrie.
,, Lipsa unor măsuri de menținere și relansare ale acestui sector va avea consecințe extrem de grave, o parte dintre ele dificil de reparat, odată cu pierderea unei părți importante din personalul de specialitate, care are pregătire superioară și specifică, formată în timp și cu multă investiție. Prioritățile noastre sunt păstrarea functionalității stațiunilor de tratament balnear – principalul motor pentru turism și sănătate, menținerea locurilor de muncă in sectorul balnear și asigurarea condițiilor pentru continuarea investițiilor în turismul balnear. Pentru întreaga industrie ar fi ideal ca toate acestea să se desfășoare în baza unui program guvernamental de susținere a dezvoltării infrastructurii generale și a celei specifice.,, a declarat Nicu Rădulescu, Președintele OPTBR.
În tot timpul în care patronatele și companiile din turismul balnear și spa au așteptat o serie de măsuri specifice industriei lor, care să-i poată ajuta să evite falimentul, pierderile continuă să se adune în lipsa deschiderii tuturor facilităților ce ar putea lăsa industria să se susțină singură.
Aproximativ 40 de milioane de euro au fost pierdute în decursul a doar o lună și jumătate, astfel încât fiecare zi de întârziere aduce un prejudiciu imens industriei balneare românești, pentru care mult așteptatele măsuri este posibil să ajungă prea târziu.