Subiect:Priorități pentru redresarea turismului balnear din România Stimate Domnule Prim-Ministru, Vă adresăm această scrisoare acum, în primele momente de la formarea noului Guvern, în numele celor mai importante societăți comerciale din sectorul balnear, reunite în Organizația Patronală a Turismului Balnear din România (OPTBR), al reprezentanților autorităților locale din stațiunile balneare, afiliați Asociației Naționale a Stațiunilor
Unanimitate pentru acordarea Voucherelor de vacanță ► Pentru prima dată, organizațiile publice și private din România se unesc în susținerea Voucherelor de vacanță care aduc beneficii importante, atât angajaților, cât și economiei naționale ► Voucherele de vacanță reprezintă o motivație importantă pentru angajații din domeniul privat și public Cele 24 de organizații care acoperă tot spectrul industriei ospitalității, reunite sub numele Alianța pentru Turism (APT), împreună cu Federația Patronatelor din Turism
► Voucherele de vacanță reprezintă un beneficiu important pentru angajații din domeniul public și privat. Obiectivul APT este ca două milioane de angajați din mediul privat să beneficieze de această facilitate ► Acestea au determinat îmbunătățirea considerabilă a fiscalizării în turism, respectiv creșterea cu 326% a numărului unităților de turism clasificate și dublarea locurilor de
In perioada 21-22 septembrie 2021, a avut loc Adunarea Generala Anuala a membrilor OPTBR, la Eforie Nord, Ana Hotels Europa. Cu aceasta ocazie a fost ales noul Consiliu de Conducere, cu un mandat de doi ani, in urmatoarea componenta: – Presedinte: Nicu Rădulescu – Prim-vicepresedinte: János Fülöp-Nagy – Vicepresedinti: – Florin Băzăvan, – Sorin Boșneag,
Organizația Patronală a Turismului Balnear din România (OPTBR), reprezentată prin dl Nicu Rădulescu, Președinte și dl Janos Fulop-Nagy, Prim-Vicepreședinte Asociația Națională a Stațiunilor Balneare și Balneoclimatice din România (ANSBBR), reprezentată prin dl Gheorghe Baciu, Președinte, Asociația Română de Balneologie (ARB),reprezentată prin dl Constantin Munteanu, Președinte și doamna Gabriela Dogaru, Prim-Vicepreședinte Societatea Română de Medicină Fizică,
In atenția Domnului Klaus Iohannis, Președintele României Spre știință: Domnului Florin Cîțu, Prim-ministrul României Domnului Claudiu Năsui, Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului Domnului Cristian Ghinea, Ministrul Investitiilor și Proiectelor Europene Subiect: Programe de Finantare pentru Dezvoltarea Stațiunilor Balneare Stimate Domnule Președinte, Ne adresăm Dumneavoastră, în numele reprezentanților autorităților locale din stațiunile balneare, afiliați Asociației Naționale
Dacă planificati o călătorie în Ungaria, ati auzit cu siguranță de faimoasele sale stațiuni balneare. Fără îndoială, veți fi încântați de ceea ce este de găsit în capitala sa, Budapesta, care are cele mai frumoase spa-uri cu apă termală din țară, inclusiv cele mai faimoase din perioada ocupației otomane din secolul al XVI-lea (Rudas, Veli
Organizația Patronală a Turismului Balnear din România (OPTBR), singura organizație patronală din turismul românesc care reprezintă interesele agenților economici din turismul balnear, având membri în toate stațiunile balneare, vă solicită respectuos sprijinul pentru o suplimentare a bugetului alocat în anul 2021 pentru biletele de tratament balnear distribuite prin Casa Națională de Pensii Publice. Premise Prin
Autor: dr. Mihaela Cucu, Presedintele Comisiei Medicale a OPTBR, Directorul Medical al Ana Aslan Health Spa, România România se află în sud-estul Peninsulei Balcanice din Europa, la granița cu Ucraina, Moldova, Bulgaria, Serbia, Ungaria. Sud-estul României este aproape de Marea Neagră, cu o coastă totală de peste 200 de kilometri. În 2020, populația permanentă a
► Protest comun al ANAT, FIHR, FPTR, OPTBR și APET privind eliminarea voucherelor de vacanță pentru 2021 ► Multe țări din Europa urmează modelul voucherelor de vacanță din România pentru a oferi sprijin industriei ospitalității în vederea recuperării din criza provocată de pandemia de SARS-COV-2 Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT), Federația Industriei Hoteliere din România